Page 10 - 1909-13

'.'94 LUCEAFĂRUL N nil 13. 1909.
Revista noastră şi-a pierdut urma prin vârstnice, lucru admis de chiar cei mai mari
cine ştie ce dosar obscur, şi, vai, acolo s’au admiratori ai poetului.
pierdut şi cele dintâi dibuiri literare ale vi­ Adevărul doare adeseori, mai ales când el
surilor noastre juvenile... se izbeşte de figura cea mai uriaşă a literaturei
Autorul odioasei critice apare, cred, în altă noastre, dar oricât de preocupat, exagerat
lumină, dacă cunoaştem geneza ei, şi dacă şi vehement a fost criticul anonim din Blaj,
apreţiem zelul lui de a luptă împotriva in­ el a scris în cartea lui odioasă şi multe pa­
fluenţei dezastroase, pe care Eminescu o gini de adevăr!
putea exercită, mai ales asupra tinerimii ne­ Al. Ciura.

Lui Eminescu.
Vârful nalt al piramidei ochiul meu abia-l atinge...
Lâng' acest colos de piatră vezi tu cât de mică sânt.
Astfel tu ’n a cărui minte universul se restrânge,
Al tău geniu peste veacuri rămâne-va pe pământ.
Şi doreşti a mea iubire... Prin iubire pân' la tine
Să ajung şi a mea soartă azi de soarta ta s’o leg,
Cum să fac! Când eu micimea îmi cunosc atât de bine,
Când măreaţa ta fiinţă poate nici n’o înţeleg.
Geniu tu, planează ’n lume! Lasă-niă în prada sorţii
Şi numai din depărtare, când şi când, să te privesc,
Martora măririi tale să fiu pân’ la pragul morţii
Şi ca pe-o minune ’n taină să te-ador, să te slăvesc.
28 August 1885. Veronica Micle.

Cântecul frunzelor. )
Cântul frunzelor uscate Când l-asculţi din prag, te-ajunge
Trist îngână-a nopţii pace; Dor nebun, să pleci departe;
Ceva tainic, ceva aspru De iubeşti, nădejdi şi visuri
Şi amar într’ânsul zace. Ţi se par atunci deşarte.
Când l-asculţi mergând pe cale,
De eşti vesel, cazi pe gânduri,
De eşti trist, te stăpâneşte
Vraja celor patru scânduri.
Ecaterina Pitiş.

Fragmente.
Numai Arta naţională are raţiune de a fi, numai ea în ea se ’ntrupează pipăit, şi pentru o vieaţă mai du­
naşte in inimile indivizilor întărirea şi intensivitatea rabilă decât chiar a neamului său întreg, gândiri şi
acelui simţământ subiectiv care-i face ca toţi să se simţiri de veacuri ale acestuia, şi de aceea, fără teamă
numere membri aceluiaş corp. M. Eminescu. de exagerare, s’a putut zice că o aşa lucrare este
* patrimoniul omenirii întregi, nu numai al unui neam.
Lucrarea ce un mare artist ca Eminescu o Iasă este,
cu toate calităţile şi defectele ei, ceva sfânt, fiindcă •) I. L. Caragiale.
•) Din volumul ce va apăreâ în curând în editura „Minervei".