Page 12 - 1909-13

296 LUCEAFĂRUL Nrul 13, 1909.
măr domnesc, — vara în cerdacul dedindosul cătră soţia lui Creangă. Eminescu stătea la
casei, unde şi astăzi mai stau câteva lucruri Creangă câte două şi trei zile, iar alte dăţi
dăruite de poet lui Creangă, în cerdacul din câte o săptămână în şir. — Atunci puneau
care li se pierdea privirea tocmai pe dealul ei multe la cale şi multe mai plănuiau în
Ciricului, departe încolo. odaia cu ferestre mici, tăiate în păretele de
Din biblioteca lui Ion Creangă, alcătuită vălătuci al casei.
mai în întregime de cărţi vechi, româneşti, Când Eminescu plecă din Iaşi, mare lucru
cu însemnări pe ele, -despre care d-1 Teo- dacă trecea o lună două fără ca ei să nu
dorescu Kirileanu a scris în revista „Şeză­ se vadă. îi lovea dorul, — şi ori Creangă
toarea", y făceau parte şi unele cărţi şi stampe se repezea până în Bucureşti, ori Eminescu
dăruite povestitorului de cătră Mihail Emi- venea la Iaşi.
nescu. — Celce scrie aceste rânduri posedă Un amănunt interesant în legătură cu una
două stampe: portretele lui Schopenhauer şi — poate cea din urmă din aceste revederi;
Frederic cel Mare, dăruite prozatorului de Eminescu veni la Iaşi, abătut. Nu stătîi
cătră poet, precum şi o carte, de mare preţ mult şi-i ceti lui Creangă „Doina" scrisă
bibliografic: „De obşte Geografie, pe limba la Bucureşti. — Apoi, când se puse să se
moldovenească scoasă de pe geografia odihnească, scoase din buzunar un revolver
lui Bufieră (sic) de cătră Amfilohie H ot i n i u 1, mic şi-I aşeză pe masă. — La întrebarea
şi tipărită în 1795 August 22." Pe cea din- lui Creangă, că de ce-1 poartă, Eminescu
tâiu pagină a cărţii, după cum se vede în ală­ răspunse: „Că îi eră frică să nu-1 ucidă
turatul clişeu, Creangă scrie cu mâna lui, că cineva". Acest lucru îl îndureră adânc pe
această carte i-a fost: dăruită de cătră Creangă, şi-l făcu să se uite îndelung la
d-1 Mihail E m i n escu, eminentul scrii- faţa obosită a poetului care adormise pe pat...
t o r ş i cel mai mare poet a 1 R o in â n i 1 o r. O boală grozavă, care îndureră pe toţi acei
1878.’ — ce înţelegeau marea pierdere ce suferea litera­
Când li se ură de oraş şi lume lume tura românească, duse grabnic pe Eminescu
străină cu totul de sufletul şi idealul lor, în mormânt. Aceasta se întâmplă în ziua
luau drumul Sculenilor, unde făceau băi, şi de 29 Iunie 1889, se împlinesc douăzeci de
rătăciau apoi ziua întreagă în păduricea de ani, peste puţine zile. După şase luni, la
pe malul Prutului, uitându-se cum tulburile 31 Decembrie, se stinge şi Creangă, gră-
lui valuri îi despărţea de BasaVabia. — Şi bindu-se par’că să plece şi dânsul în locaşul
cine ştie câte vise de aur nu le năvălea în de veşnică odihnă, unde prietenul său intrase
minte, înfierbântându-le sufletul, uitându-se mai decuvreme. *
la făşia d- pământ ce-şi pierdea zările în Acelora cari nu cunoşteau pe Eminescu
apusul zilelor de vară... decât din renume numai, ii s’ar fi părut cu­
Altădată fugeau tocmai în Târguşor, din­ rioasă prietenia, — rămasă ca un episod
colo de bariera laşului, la crâşma lui Ţâru, duios în cercul literar al Junimei, — dintre
dimoreună cu Zahei, fratele lui Creangă. — marele poet ş: neîntrecutul prozator. Ba
Acolo, tolăniţi pe iarbă, puneau de le cântă poate nu numai acestora li s’ar fi părut ne­
doi ţigani zdrenţuroşi, — unul cu scripca şi potrivită legătura sufletească dintre aceşti
celalt cu cobza, — cântecele glăsuite altă­ doi scriitori, ci şi acelora pentru care „Doina
dată de cătră Barbu Lăutarul, iar ei mâncau şi Satira a I!I-a“ nu erau în deajunse dovezi
friptură din hârgău, cu mămăligă; aceste se ca să îndreptăţească iubirea ce unea pe celce
preparau lângă dânşii, pe iarbă. — Şi trăiau cugetase asupra întrupării lumilor, asupra
altă vieaţă, în alte vremuri, şi ’n altă lume. zădărniciei vieţei şi nestatorniciei iubirei, cu
Dar mai des scoborau cărarea din vale de acela care povestise pur şi simplu cum cres­
casa lui Creangă, şi suiau dealul Ciricului cuse în Humuleşti, — un sat prizărit din
pe care îl măsurau în lung până la via re­ preajma Cetăţii Neamţului, — cum mergea cu
gretatului Ianov, în lat până în zare, plimbân- colindul, cum cântă la strană sau cum prin­
du-se până la vremea mesei, pregătită de sese pupăza, — ceasornicul satului.