Page 7 - 1926-10

7—111. 1926 - - - - - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - Pag. 103

tuni de lumină, pe cari el nici mă­ Nu mai ştiu: am tremurat apoi şi mă durea, Şi cei sâmbure în orice fruct
car nu le bănuieşte. Căci tânărul deschise ochii mari şi trişti — căzut în poala vremii.
Sunt sătul de vis.“ (p. 47).
Şi n’a ’ntrebat de ce.
In singurătatea dintre munţi şi Dar în aceeaş seară s’a ivit şi luna.
stânci, Zamolxe îşi reaminteşte pa­ Mi-am sfârticat cinci oi şi-am plâns în In extazul acesta are trei viziuni:
rabola despre „Orb“ pfc care, cu [lâna lor. Socrate, Isus şi Giordano Bruno,
şapte ani înainte o spusese Tracilor: De atunci prin rouă, brumă, ploi, trei eroi ai umanităţii cari şi-au
iau câmpii ’n goană tot la fel.
„E mult de-atunci, mult, soarele îşi co- Unde mă duc ghicesc doar duhurile nopţii*. jertfit vieaţa pentru idealul lor. Toţi
[borâse (pp. 26 - 27) trei îl îndeamnă „să curgă spre mare“.
Toată mierea în livadă, când ţi-am spus Episodul care urmează: „Sub
parabola cu Orbul. Acestui cioban, venit la vrăjitor să-l
Despre Dumnezeu nu poţi vorbi decât aşa: scape de boală, vocea Magului, Calea Laptelui,“ şi care închee ac­
îl întrupezi în floare şi-l ridici in palme, ascuns în pământ, îi spune că pro­ tul II, este mai răcoritor. El vine
îl prefaci în gând şi-l tăinuieşti în suflet, fetul lovit de el n’a fost om, ci zeu după fierberea extatică de dinaintea
îl asemeni c’un isvor şi-l laşi să curgă lin lui ca suflul răcoritor al nopţii peste
peste picioare; coborât din ceruri „să-i înveţe tine- pământul dogorit de arşiţa zilei de
îl prefaci în soare şi-l aduni cu ochii; reţa şi durerea*. Zeului alungat îi
îl închipui om şi 1 rogi să vie în sat trebuie credincioşi, îi trebuie statue. vară. Subt stropi de stele şi pulbere
unde-1 aşteaptă toate visurile omeneşti. In descântecul cu care Vrăjitorul de lună Magul vorbeşte cu Ciopli­
Arunci grăunţe între brazde şi zici: torul grec, care de şapte ani se
Din ele creşte Dumnezeu dă Ciobanului beutura vrăjită, des­ chinue in faţa blocului de marmoră
In dimineaţa ceea ca să mă priceapă şi cântec cu ritm de fior şi vrajă, se
[copiii, închee actul întâiu: din care are să apară statuia nou­
L’am schimbat în orb lui zeu:
Le am spus: noi suntem văzători,
Iar Dumnezeu e-un orb bătrân, VRĂJITORUL. „De şapte ani cioplesc
Fiecare e copilul lui — de s’ar scântei din neodihna mea.“ (p.56)
Şi flecare îl purtăm de mână... (îi dă băutura vrăjită din craniu
Căci nu eşti tu Dumnezeire ne'nţelesul orb, cu aceste cuvinte, rar:) Ei vorbesc despre ţară şi oamenii
Ce-şi pipăe cărarea printre spini? ei, despre credinţele lor mistuitoare
Nu şti nici tu de unde vii şi unde mergi. „Jucând pe creştete
Eşti chinuitul gând strivit în gol. sub brazi înalţi de vieţi. Dar despre această suges­
Te sbuciumi veşnic dibuind îţi va ieşi în cale tivă caracterizare a furtunaticilor
să faci minuni, cum n’au mai fost, Luna. locuitori de altădată, ai acestor
dar braţele nu-ţi sunt aşa de tari Şi Luna o să-ţi toarcă plaiuri, vom vorbi mai târziu.
precum ţi-e visul de înalt. prietenie în suflet —
Atât de des tu cazi înfrânt moale, dulce, blâodâ şi duioasă. La Cioplitorul grec vine fica Ma­
Şi nici nu bănuieşti furtuna de lumină Oile n’ar mai aveâ de tine teamă — gului, Zemora— „tânără, sălbatică,“
[ce-ai creiat-o“. şi nici câinii tăi. cu „ciulini în părul despletit“. E
închină-te de-acuma mai vârtos
(pp. 10-11). Acelui Zeu pe care l-ai lovit, eoisodul care* deschide actul 111.
şi âdu-i păstrăvi pe altar Zemora povesteşte cum a învăţat
Tracii însă I-au alungat cu pietre. ca un sfielnic sfânt pescar*. pe zeul — cu ochii mari, încât
Magul, marele preot, „statornic ca (p. 29-30) trebuiâ să se oprească şi să-i as­
un obiceiu rămas din zilele stră­ Actul II e deschis de un episod culte învăţăturile, pe cari nu le
moşilor“, a simţit primejdia care foarte caracteristic pentru mediul şi prea înţelegeâ — să prindă roiuri
s’ar abate peste capul poporului poporul, la care se petrece „misterul de albine. In schimbul acestei fapte
dacă l-ar lăsă mistuit de o astfel păgân“ : Culesul viilor. Intre cule­ bune, ea i-a cerut „o vorbă despre
de credinţă. De aceea el a asmuţat gători, pe cari ironia Ghebosuiui — — începutul lumii:“
poporul în contra profetului. Dar o foarte originală creaţie de Mtfis-
credincioşii lui „se sporesc de-atunci, „El m’a’nvălitcu ochii lui ca nişte peşteri
tofel popular, învăluit în superstiţii
încărcate de surâs şi trist şi dulce.
pe sub pământ, ca iepurii de casă*. — îi muşcă drăceşte, vine Ciobanul, Mi-a şoptit :
Deaceea el iscodeşte o viclenie căruia poporul i-se închină acum, O, ţie trebuie să- ţi spun un lucru
pentru a împedecâ coborîrea acestei ca unui sfânt. înfioraţi aşteaptă cu nu cu mintea să-l pricepi,
credinţe în fiinţa tracilor. Zei- tcţii venirea Bacantelor pentru a ci cu frumuseţa ta sălbatică.
ficându-1 pe profet credinţa lui s’ar începe ceremonialul dionisiac. In Nu ştiu. Visez? Se pare
că Orbul a creiat femeia în aceeaş zi
depărta din inimele lor. Deodată cu această înfiorare mistică episodul de în care a făcut şi — Luna“ (p. 62).
profetul s’ar închide în ceruri şi rară drăgălăşenie al copiilor este un
credinţa lui. Din toată furtuna de strop răcoritor, care-ţi înseninează Zamolxe se apropie şi el de ce­
lumină, stârnită de el n’ar mai ră- cu un zâmbet toată fiinţa... Bacan­ tate, cu toiag de profet în mână.
mâneâ decât o statuă rece, între tele, joacă ; una înalţă un imn prun­ întâiul om pe care-1 întâlneşte, după
alte multe statui, de cari templul cilor care vor veni, — vieţii — pe şapte ani, e sălbatica Zemorâ; ea-1
Tracilor politeişti erâ plin. care jocul lor o cheamă. zdrobeşte cu vestea înălţării lui
La Magul care, împreună cu Vră­ In timpul acesta Zamolxe se zbate între zei. Cu inima înăbuşită de pre­
jitorul, chibzuesc astfel moartea cre­ în chinurile îndemnului de-a cobori simţirea tragicului ce-1 aşteaptă, el
dinţei profetului, vine Ciobanul, din nou între oameni. Episodul întră în cetate. împodobit pentru
rămas lunatic, fiindcă şi el a aruncat acesta, care se petrece „mai presus sărbătoarea lui. Aci se furişează în
cu pietre în profetul care-şi pilduiâ de vreme“, este o culme dramatică templu. Magul îl recunoaşte îndată.
Intre ei se încleştează o luptă, al
credinţa înaintea Tracilor: a „misterului*. Sufletul lui Zamolxe,
cărei dramatism sufocant, poetul l-a
în care se frământă drama, s’a ri­
„E-al şaptelea cules de vii. ştiut susţinea într’un ritm de o rară
Neastâmpărata droaie ascultă ’n „livada dicat la extaz: intensitate. De-o parte profetul, cu
[orbului* scăpărări de fulgere în vorbe—de
cuvântul lui Zamolxe. „Lume, şarpe şi copac
Am fost întâiul care l-am brodit c’opeatră au năpârlit sub ochii mei — alta Magul care încearcă să lege
in obraz. Ne aţâţase Magul. şi am văzut ce-i cheag în haos — rănile adânci ale acestui suflet cu