Page 12 - 1906-08

176 LUCEAFĂRUL Nrul 8, 1906.

Paştile la Braşov : Lagăr in pădure.
să se despartă unul de altul. Minciunile şi zvo­ mără printre flăcăii satului şi care fată venia
nurile se spărgeau de stinca purtării lor alese sara acasă nesărutată, nu-î ticnia somnul, plîngea
şi neprihănite. Vacanţa Crăciunului a trecut ca înfundată cu capul în pernă. Dar şi cînd o fată
un vis. nu vrea să aştepte pe un flăcău, nesocotia vorba
IX. şi rugămintea lui, pe capul ei cădea ura cea
La Paşti. Aburi calzi ieşiau din păinîntul mai îndîrjită. De aici izvoriau toate certele între
jilav. Înfloriseră ghioceii şi viorelele, pădurea era tinerii din sat, toate dujmăniile, toată ocara pe
înmugurită, fluturi zburau în văzduhul curat ce care o îndurau unii.
răsuna de cîntece şi ciripituri. Feţile tuturora Ori cit de mult o iubia Nicu pe Ana, ceea
erau îmbujorate de sănătate şi de veselie. Cioc­ ce făceau feciorii din sat cu celelalte fete, el
nitul ouălor roşii însoţit de „Cristos a înviat" — nu putea face. Era din capul locului împotriva
„adevărat c’a înviat" — era partea nouă a horei obiceiului acesta, care de multeori călca în
dela Paşti, prilej de a prinde taină cu fetele şi picioare simţămintele cuiva. Ce fel de dragoste
izvor nesecat de glume. e aceea în ochii obştei, după tipic şi după po­
După horă ca şi după o nedee e obiceiul în runcă ? Dragostea trebuia să fie tainică, izvorită
ţinutul acesta ca fetele să plece împreună cu numai din inimă, lină, dulce, neturburată, în ea
băeţiî, ori să se aştepte unii pe alţii, li vezi pe­ trebue să-ţi uiţi de tine, de vreme şi de lumea
rechi, perechi în umbra amurgului, răznindu-se din juru-ţî. Ci după ori ce horă Ana se înapoia
de şosea, rămînînd într’o ulicioară lăturalnică, singurică acasă, cu sufletul topit după o săru­
ori după un gard, ori după un stufiş şi acolo tare, cu regretul, că Nicu nu-î poate da decît
trăieşte In cîteva clipe poezia dragostei. După 0 „bună seara" şi cu dorinţa arzătoare a unei
cuvinte şi întrebări banale şi sfiicioase se prind întîlnirî. Cît de lungă i-a fost, Doamne, aştep­
în braţe, se sărută, se strîng. Feciorii înfioraţi tarea, că doară sînt atîtea amar de luni dela
de rotunzimea sinilor pietroşi năzuesc să deschidă Crăciun — şi ea n’a rîs nimăruî, n’a glumit cu
sinul cămăşeî, în împotrivirile fireşti ori prefă­ nimeni, n’a lăsat pe nimeni să pue mîna pe
cute ale drăguţei lui. Trecătorii, dacă sînt, nu-i braţu-î.
turbură prea mult, pînă se depărtează — ei Dar s’o prindă el de niînă, şi să rămînă cu
stau liniştiţi, şoptindu-şî. Obiceiul s’a pomenit ea din drum în ochii tuturora, era cu nepu­
doară din bătrîni, nimic mai firesc decît „să tinţă. O doria ca un nebun, n’o vedea decît pe
strîngî" o fată, după ce ai plecat dela horă, ori ea, i se topia inima ; dar asta era cu neputinţă,
dela nedee. Care băiat nu strînge fete, nu se nu­ 1 se părea c’ar trebui să fie el omul cel mai