Page 5 - 1908-06

Nrul 6, 1908. LUCEAFĂRUL 117

Jupâneasa Marghioala eră mâncată de toate. erâ: borş acru cumplit, o bucată de carne friptă
Urechile ei auziseră deseori cuvintele acestea. pe cărbuni şi mujdeiu. Ş’un litru de vin. Şase
Şi cât stătuse la foc, numai unul Dumnezeu ştia ani a trebuit şi ea să mănânce alăturea cu el
cum îi tremurase inima... Cunoştea înmlădierea din mâncarea aceasta hoţească. Pe urmă, după
glasului, cunoştea râsul de batjocură. Acuma masă, sărea grăbit în picioare.
n’a lungit vorba, a ieşit repede, — prin urmare — Hai! Marghioală, ia-ţi caţaveica! Mergem
lucrurile nu s’au sfârşit; rămâne partea cea mai la Stolniceni... Re-repede!
de samă pe altădată! Şi ieşea. Lua traista cu grăunţe din capul
Bătrâna oftă. Nu mai avea poftă de mâncare; calului, potrivea, cât ai clipi, frâul şi sărea în
îi trecuse foamea. Se aşeză la foc. Şi începu nadişancă. Răcnea scurt, — iar Marghioala se
să se gândească că n’a avut noroc la oameni. cutremură, şi da năvală pe uşă, cu caţaveica
Mana lui Dumnezeu nu i-a lipsit, a avut cu ce numai într’o mânică. Se căţărâ cum putea, îşi
trăi, a avut de unde da şi la alţii; dar la oameni lovea coatele şi genunchii; cădeâ lângă Cătănuţă
n’a avut noroc. gâfăind. Biciul şuerâ. »Hi«! şi, tunând, căruţa
H. se prăbuşâ la vale ca ’ntr’o negură, între pulberi
Răposatul Cătănuţă, Dumnezeu să-l ierte, i se răscolite.
arătă înaintea ochilor, cu mustăţile Iui alburii, Lângă omul acesta, sufletul jupânesei Marghioala
subţiri şi lungi, cu nasul ascuţit şi cu ochii ca s’a închis ca într’o temniţă rece. N’aveâ bucurie,
nişte mărgele negre. Erâ 'nalt la stat, uscat, şi nu simţeâ dragoste de prietin, nimic. Ci ’ntr’o
scotea vorbele din gură repede, cam bâlbâit, pornire nedesluşită, femeia spăimântată, din ne­
printre buzele subţiri. Făcea negustorie de mere. goţul ei de mere a prins a dosi parale. In fie­
Avea o nadişancă boită verde. La nadişanea care sară, când erâ in toiu vânzarea, Cătănuţă
aceea mulţi fugari albi au tras. La deal, la vale, o cercetă şi-i luă socoteala până ’ntr’un ban.
numai în goană îi mână; şi bietele dobitoace Intr’o vreme, începând a o bănui, o căută până
toate au îngenunchiat, căci după repezişurile la piele. Ea aveâ un cotlon ascuns, şi strângea
acelea de vânt s’au aprins, s’au dus pe rând. acolo, din ce putea dosi, ban lângă ban. Şi ’ntr’al
Sărea în căruţă şi strigă: hi! Calul pornea ars şeselea an al căsniciei lor, Cătănuţă a murit.
de un biciu de foc. Un vuet de tunet umplea S’a aprins şi el ca fugarii lui, şi s’a dus în câteva
mahalaua când cobora Cătănuţă la vale. Când săptămâni. Femeia chinuită şi spăimântată în
suia peste zi la deal, calul iar venea numai în fiecare ceas al vieţii, l-a plâns ducându-1 la groapă;
oopce, cu coama spulberată. Se apucă gâfâind apoi, după ce-au venit rudele şi s’a făcut îm-
greu şi pântecele creştea şi scădeâ ca nişte foi păcăciunea asupra averii rămase, s’a liniştit ea
purtate de faur. Iar jupâneasa Marghioala se în căsuţa ei şi şi-a scos din ascunzătoare banii.
uita la ochii dobitocului: arzători, trişti, pierduţi Cel din urmă cal alb se odihneâ, şi jupâneasa
ca într’o ceaţă. Marghioala nu-1 scoteâ decât la păşune. Erâ
Intra omul în casă. l’rindeâ să strige iute ş’acesta aprins, şi ea-1 lăsă să se hodinească
bâlbâit. până la ceasul morţii ...
— Ma-marghioală! gata borşul? Şi începu să trăiască singură, cu borş acru,
— Gata. cu friptură pripită, cu câte-o leacă de vin. Că­
— Repede! dă-dă-mi să mănânc! tănuţă întâiu o sileâ să mănânce astfel de lucruri,
Şi prindea să umble ea ’n izbiri de vânt prin — iar acuma căpătase obiceiu de care nu s’a
casă. Dacă borşul acru-foc întârzia, odată se mai putut lăsă multă vreme. De măritat nu s’a
supără, prindea să suduie, scotea iuşca din tu- mai măritat. Eră îngrozită. A urmat singură
reatcă şi începea să plesnească. Jupâneasa Mar­ negoţul «le mere; banii au sporit din zi în zi.
ghioala se ferea, îşi aducea braţele peste obraz, A prins a da cu împrumut. Tot mai mult erâ
se grămădea prin colţuri, trăgea peste dânsa ademenită de argint. O dorinţă ii creşteă în suflet:
lăvicere, dar şfichiul arzător o ajungea, — şi să strângă! să strângă! Şi cu dorinţa aceasta a în­
parc’un cleşte-i rupea carnea. ceput să lese paharul de vin; a ajuns să se desbere
îmbucă apoi năvalnic, şi-şi bea, sorbind lung şi de friptura pe cărbuni. Şi vreme multă nu s’a
din păhare mari, litrul de vin. Mâncarea lui asta hrănit decât cu legume, cu fasole, — şi cu