Page 12 - 1909-18

408 LUCEAFĂRUL Nrul 18, IţK».

atuncea, ştiam.... Voi sunteţi tineri.... nu Magdalena. Să fie adevărat că ar fi găsit-o
ştiţi... Dar să vă spui eu. Ştiţi voi care e un strămoş al nostru, de mult, într’un fund
cea mai mare fericire pe pământ? fericirea de peşteră?
când simţi că nu mai trăieşti pentru tine... Petru. Cine v’a spus?
că trăieşti pentru toţi... pentru tot neamul... Ana. Tata ne povestea într’o zi.... Când
Da... da... mă uit Ia ea: par’că m’alină
Petru (aproape de eşire, şovăitor). Moşule, d-ta Petru- Câtă jale o fi văzut icoana asta,
ai omorît? mamă. Numai pe d-ta de câteori te-o fi
Miron. întrebi şi tu ca un copil.... mi-am văzut plângând.
apărat şi eu moşia cum am putut. Ce vre­ Magdalena. De-ar vorbi, câte n’ar spune!
muri____ ce vijelie.... şi după aia.... cu ce Ana. De câteori o văd mi-aduc aminte
ne-am ales... şi tot n’am murit, vedeţi? Cu de mama Voi n’aţi cunoscut-o, abia mă mă­
ce ne-am ales după atâta sbucium?... la c’o ritasem când a murit. Eră o femeie frumoasă...
doină de fluer rătăcită prin munţi. şi dreaptă Ia suflet.... Ca tine, Petre, tu se­
Petru. Doina noastră... meni cu ea. (Pauză.) Săraca mamă cum s’a
Miron. Zi-i... jalea noastră. Şi-acum mâne dus!... (îşi şterge ochii).
cu bine. Petru. S’a dus.. . şi cu ea s’a dus o lume,
Ana. Să vii şi d-ta mâne, tată. o lume de oameni de inimă! S’au răsturnat
Miron. Negreşit, dacă n’oi veni eu, cine stejarii! Noi?.... Nişte rămurele.... ne cla­
să vie? tină toate vânturile. (Se ridică brusc, par’că ar vrea
Ana. Aşa e. să-şi alunge gândurile.) Mă duc să isprăvesc.
Miron. Noapte bună! (Magdalenei) Mâne n’are Ana. Să mai aşteptăm?
să te mai doară capul, aşa-i? (o apucă de băr­ Petru. Dacă nu vă e somn.
bie). Noapte bună! Magdalena. Mai stăm o leacă. Până mâne
Cu toţii. Noapte bună! (îl însoţesc până la prispă, e un veac.
se aud tunete departe). Petru (iese). tVa urmă.)
Miron. Iacă, a început să plouă.
Petru. Vezi, ce noapte?
Magdalena. Umblă încet, moşule, să n’alu- Cele două porumbiţe...
neci! — După W. Shakespeare —
(Vine în scenă înaintea celoralalţi, îşi încrucişează Dacă muzica e soră cu plăpânda poezie,
braţele şi-şi ridică ochii în semn de rugăciune.) Dragostea ce ne ’mpresoară’n dezmierdări potopitoare
Miron (de afară). Ano, ce-am vorbit... nu în a noastre inimi calde va să fie mult mai mare,
uita! Când ţi-i dragă ţie una, iară ceialaltă mie!
Ana. Nu, Nu!
Tu tresari de fericire, când din strune Dowland 1 ) ştie
Scena 5. Să urzească ’n note limpezi suspinări aiurătoare...
Iară eu mă pierd cu mintea ’n lumi de ’naltă cugetare,
Ana (lui Petru, dupăce revin'. N’ar fi fost rău
Când cetesc vre-un viers de Spenser), 3 sufletul de mi-l îmbie
să-l însoţeşti până acasă.
Petru. Nu mi-a venit în minte. Dar nu-i Şi ne fură de-o potrivă, când doineşte ’n faptul sării,
nimic, o palmă de loc. Din duioasa lui lăută, Phoebus, regele cântării...
Şi mai dragă m:-eşti atuncea... căci în tine sunt închise,
Ana. Să ne culcăm şi noi, Magdaleno. Iacă
iar s’a stins candela. De trei ori am aprins-o Ca’ntr’un cuib vrăjit, din care niciodată n’or să zboare,
Cele două porumbiţe, de apururi trăitoare,
de când s’a înserat (aprinde candela).
Muzica şi poezia: bogăţii de dor şi vise!..
Magdalena (lui Petru). Tu mai stai?
Craiova Ştefan Braborescu.
Petru. Trebue să isprăvesc!
Magdalena. Pari ostenit! *) Dowland, un muzicant foarte cunoscut în 1590,
Petru. Mă mir. Azi n’am făcut mai nimic. epocă în care, se crede, că Shakespeaie şi-a scris cele
dintâi sonete.
Ana (făcând candela). Vedeţi icoana asta? -) Spenser. poet englez, autorul faimoasei poeme:
Asta-i o icoană sfântă. S’a moştenit în neamul Regina Zinelor, tipărită in 1596, t- Nota trad.
nostru din tată în fiu. E toată de argint.