Page 11 - 1909-18

Nrul 18, 1909. LUCEAFĂRUL 407

Magdalena. Aşa a zis. vremea! Iacă sunt acum 50 şi atâţia de ani
Miron. Şi uite cum o spune.... uite cum de când slujesc la altarul D-lui... Acum ră­
o spune. Ce nu-ţi pare bine? mâne pe voi tinerii... pe tine, Petre, că noi
Magdalena. Ba da. ne ducem...
Miron. Apoi ce o spui aşa?... (ducându-sc în Petru (gânditor). Pe mine...
spre camera lui Petru in dreapta). Petre!
Magdalena. Nu, nu, nu,... să nu-i spui.
Petru (dinlăuntru). Viu îndată.
Magdalena. Lucian vrea aşa, să nu-i spu­
neţi nimic.
Ana. Da, da... să fie ceva neaşteptat.
Miron. Aşa.. . mai bine, să nu-i spunem
nimic.
Ana. Să vezi cum are să se bucure.
Miron. Petru nu ştie nimic de iubirea
voastră?
Magdalena. Nici nu bănuieşte.
Miron. Ah ! Are să fie frumos. Asta are să-l
mai învioreze. Aşa... aşa. Să nu-i spunem
nimic. Ah! mâne are să fie o zi cu soare,
mâne.... pst! vine (toţi se aşează la locul lor şi
stau in linişte).
Scena 4.
Petru (intră). Ce-i porunca?
Miron (după o pauză). Ce zici tu, Petre, are
să fie mâne o zi frumoasă ori ba?
Petru (rece). Nu cred. Cerul e negru de nori,
a şi început să picure. Are să fie o vijelie
mare Ia noapte. N’aţi băgat de seamă cum
fulgeră?... Da, de ce m’ai chemat.
Miron. Ai isprăvit?
Petru. Mai am puţin. Tu nu te-ai culcat,
Magdaleno?
Magdalena. Nu.
Petru. Te mai doare capul?
Ana. Petre, nu cred să mai vie Lucian
astă seară.
Petru. De venit vine, ştie că nu mă culc
înainte de miezul nopţii. Vi-e somn? Cul-
caţi-vă.
Fig. 3. Troiţă din Prahova (în Muzeul de artă Naţio­
Miron (sculându-se). Mă duc şi eu. (Magdalena
nală din Bucureşti).
ii dăpardisiul, bastonul şi pălăria). Ah, cum mă dor
toate oasele... Miron. Şi ştii unde am slujit întâi? Hei!
Magdalena. Nu ai dormit în deajuns, mo­ cum trece vremea.... uite, par’că a fost ieri;
şule. sub cer... am slujit. Pe malul Mureşului...
Miron. Şi asta... dar sunt şi nevoiaş.... Mi-am lăsat puşca... pe un ceas... şi am
de-o vreme încoace.... nu ştiu.... dar par’c’am luat evanghelia... ce vremuri... (porneşte).
intrat în anul morţii. Petru. Frumoase vremuri!
Petru. Aşa-i primăvara. Miron. Vremurile sunt întotdeauna frumoase
Miron. Ba aşa e cum zic eu... o fi şi când ştii pentru-ce le trăieşti. Şi noi ştiam