Page 14 - 1909-18

410 LUCEAFĂRUL Nrul 18, 1909.
D-ta ai multă agoniseală, se pare. Nimicuri toate, nepoate. Eclejia mea
Auziam că ai o mulţime de slugi.“ cunoşti-o? Un vai de loc. Numai trestiiş
Părintele privi bănuitor la mine, mă cer­ creşte. Zile de lucru? Abia zece-douăzeci.
cetă încă odată din creştet până în tălpi, Căci oamenii sunt îndărătnici şi nu vreau.
şi-mi zise: „Am da! Am agoniseală multă. De trăiam eu după ei, ce s’alegeâ de mine ?
Eu nu ştiu cu ce gânduri te-ai apropiat de — lată, părinte Vartolomei, am să-ţi spun
mine, dar ce-i drept nu-i păcat, şi iacă-ţi un canon bisericesc. Tot preotul e dator să
spun: am agoniseală multă. facă liturghie în toată Dumineca şi toată
Spuneai că dimineaţa, dupăce-ţi în­ sărbătoarea, nu pentru plată, ci din porunca
ghiţi racliia, de-i de coasă pleci Ia coasă, lui Dumnezeu şi a bisericii. Dacă nu slujeşti
de-i de fân, pleci la fân. D-ta munceşti doar D-ta toată Dumineca n’are nici un înţeles
alăturea cu oamenii? să te mai numeşti preot.
— Vezi bine că Şi dacă nu m’aş numi? Dacă aş fi Var­
muncesc. Eu îs trecut tolomei Bogdan, fără popie, crezi că n’aş
de şasezeci şi cinci, putea trăi?"
dar trag coasa de O ceartă din cârciumă ne atrase puţin lu­
numai mă leagăn. Hei, area aminte, şi priveam cum se îmblătesc
că popii cei de-acum doi cu ciomegele. Eu priveam la bătaie şi
se miră, poate te miri mă gândeam că preotul acesta Vartolomei e
şi D-ta, cum mi-am într’adevăr aşa cum povesteşte lumea. Avea
adunat averea. Iac’aşa, într’adevăr ceva rău, respingător în ochii vi­
am muncit de când neţi şi obrazul roşu ca focul şi acum la o
m’am trezit. vârstă aşa de înaintată. Stăturăm, şi dupăce
— Bine, părinte Var- se isprăvi cearta, un răstimp în tăcere, când
tolomei, dar atunci deodată părintele începe vorba.
Dumineca trebue să „Eu nu ispitesc pe Dumnezeu. Pe Dumne­
fii tare obosit. Cum zeu a-1 ispiti e mare păcat. Eu nu zic că
ţii D-ta atunci slujbă Dumnezeu e mulţămit cu mine. Dimpotrivă,
în biserică? Dumnezeu m’a certat şi mă ceartă mereu
— Voi cei tineri pentru păcatele mele. Dar pentru aceea noi
sunteţi tot cu slujba să nu vorbim de dreptatea dumnezeiască.
pe buze. Bine-ar fi — Nici n’am vorbit de ea, părinte Varto­
Fig. 4. Troiţă din Vâlcea.
de v’ar fi şi în inimă. lomei, zisei mirat. Am povestit numai de slujbă.
Dar să-ţi spun nepoate un lucru: o singură Vezi D-ta bine, orice om munceşte, adecă îşi
slujbă are omul în vieaţă: să trăiască. Celelalte împlineşte slujba. Ţăranul ară, coseşte şi se­
sunt numai fleacuri." ceră, notarul scrie şi judecă, învăţătorul îi
Sentinţa din urmă mi-o spuse aspru, con­ dedă pe copii să cetească, să scrie. Apoi ce crezi
vins, şi ca s’o întărească şi mai tare în­ D-ta, preotul să nu fie dator să slujască în
ghiţi două păhărele dup’olaltă. Apoi adause: biserică, să aducă laude lui Dumnezeu?"
„Eu nu slujesc în toată Dumineca. Ba se El mă întrerupse deodată:
întâmplă să slujesc foarte rar. Aşa la sărbă­ „Ţi-am spus să nu vorbim de dreptatea
tori mari. Dacă nu vin prescuri la biserică dumnezeiască şi de Dumnezeu!" şi deşi se
nu slujesc. Ce se face de cinste în lumea stăpânea văzui cum ochii lui vineţi se umplură
asta?" Tăcu şi nu-i răspunsei nici eu, gân- de lacrimi.
dindu-mă că un zvon ce auzisem despre el Mă cutremurai şi mă gândii că omul acesta
e adevărat. trebue să aibă multe pe suflet, ori în suflet.
„Dar, părinte Vartolomei, — i-am zis — Cum se poate să se teamă de El ori chiar
slujba n’o faci de cinste. Slujba o aduci la să-l iubească, şi totuşi să recunoască că
Dumnezeu pentru poporul pe care-1 păsto­ nu-şi împlineşte datorinţele faţă de el. II
reşti, care-ţi dă eclejie şi zile de lucru. întrebai, ca să schimb vorba: