Page 18 - 1908-04
P. 18

LUCEAFĂRUL                  Nrul -1. 1908.

            bucătură  —  dar  se  ’ncurcă  la  socotit.  In  sfârşit   fură  somnul,  că  nu  era  nimeni,  pe  tot  rotogolu
            se sculă Sămund şi ieşi.         sfântului  pământ,  care  să-l  aibe  drag  şi  să-i
             .Ferestrele!   Ochiurile!*   îi   tot   uruiâ   în   vrea binele ca tată-său.
            urechi  şi  fără  să  vrea  se  uită  repede  să  vadă   Dimineaţa,  se  deşteptă  cu  o  spaimă  groaznică;
            dacă cele din casă sunt întregi. Erau întregi.  nu  putea  să  strige  şi  de  bătaie  nu  scăpase.  Când
             Acum ieşi şi mama din casă.     deschise  ochii,  văzu  spre  marea  lui  uşurare,  că
             Thorbjorn  luă  pe  Ingrid  în  braţe  şi,  cu  o   visase;  dar  mai  văzu  ceva  .  ..  văzu  că  altul  tot
            blândeţe  de  se  uită  mirată  fetiţa  la  el,  o  în­  avea să mănânce trânteală, şi anume Aslak.
            trebă: Vrei să ne jucăm de-a .Crăiasa florilor*?  Sămund  măsură  odaia  în  sus  şi  ’n  jos,  cu
             Ingrid  se  ’nvoi  cu  bucurie  şi  el  începu  să   paşi  pe  cari-i  cunoştea  prea  bine  Thorbjorn.
            cânte, iar picioarele îi tremurau vargă:  Omul,  cam  mic  de  stat  dar  zdravăn  şi  vânjos,
                     Floare frumoasă         se  uită  din  când  în  când,  pe  sub  sprâncenele
                     De pe câmpie,           stufoase,  la  Aslak,  cu  aşa  căutătură  încât  nu
                     Floare frumoasă,
                                             se prea putea îndoi sluga, de ceeace-1 aşteptă.
                     Ia spune-mi mie :
                                               Aslak  şedeâ  pe  un  butoiu  mare.  Picioarele,
                     Nu vrei tu să-mi fii drăguţă?
                                             aci  îi  atârnau  în  jos  aci  şi  le  încrucişa  turceşte
                     Să-ţi dau ţie o hăinuţă,
                     Hăinuţă de catifea      sub  el.  Mânile  le  ţineâ,  ca  de  obiceiu,  în  buzu­
                     Cu aur şi cu betea:     narele  pantalonilor;  de  sub  şapca  trasă  pe  ochi
                     Tralala, tralala,
                                             îi  ieşiâ  ca  nişte  ţepi,  părul  des  şi  întunecat.
                     Pe deal, soarele răsare,
                                             Gura  lui  cam  strâmbă,  se  strâmbase  şi  mai  şi.
                     Ia spune, frumoasă floare!
                                             Cu  capul  la  o  parte,  pe  sub  pleoapele  de  ju­
             Iar Ingrid îi răspunse:
                                             mătate închise, se uită pieziş spre Sămund.
                     Aurită ’mpârăteasă,
                                               —  Da,  fireşte;  ţi-e  nebun  băiatu,  zise  el,  —
                     A comorilor crăiasă,
                     Ascultă şi vorba mea:   iar calu ţi-e vrăjit.
                     Eu nu vreau să-ţi fiu drăguţă   Sămund  se  opri  şi  răcni  la  el  de  răsună  casa:
                     Şi nu-mi trebue hăinuţă   Eşti un nemernic 1 şi iar porni în sus şi ’n jos.
                     Hăinuţă de catifea,
                                               Aslak  închise  pleoapele  mai  tare  şi  tăcu
                     Cu aur şi cu betea
                                             câteva clipe.
                     Şi nici cu mărgăritare;
                     Tralala, tralala,         —  Zău,  e  fermecat  dobitocul  —  zise  apoi
                     Pe deal soarele răsare!  şi  se  uită  cu  coada  ochiului  la  stăpânu-său,  să
             Când  erau  în  toiul  jocului,  intră  Sămund  şi   vadă ce mutră face.
            se uită ţintă la Thorbjorn.        —  Lai  vrăjit  cu  lemnu!  ai  lăsat  să  cadă  un
             El  strânse  pe  Ingrid  mai  tare  în  braţe  şi...   pom  peste  el  în  pădure,  netrebnicule,  şi  asta-i
            zău, nu căzu de pe scaun.        pricina de nu mai trage cum se cade.
             Tatăl  se  întoarse  făr’  să  i  zică  măcar  o  vorbă.   După scurtă tăcere Aslak răspunse:
            Trecu  o  jumătate  de  ceas  şi  nu-i  zisese  încă   —  Cum  să  nu  1  Poţi  să  crezi  ce-ţi  place;  cre­
            nimic.  Eră  pe-acl,  pe-aci  să  se  simtă  băiatul   dinţa  nu  păgubeşte  pe  nimeni.  Dar  mă  tem  că
            iar liniştit şi uşurat — dar tot nu cuteza.  n’o să-ţi mai vindece ăla calu.
             Când  văzu,  mai  spre  sară,  că  tată-său  îi  ajută   Apoi  se  trase  repede  mai  îndărăt,  pe  bute,
            să  se  desbrace,  nu  mai  ştiu  ce  să  creadă  şi-l   şi-şi  coperi  faţa  cu  mâna;  Sămund  venea  drept
            cuprinse  un  tremurat  uşor.  Tatăl  îi  netezi  cu   asupra  lui  şi-i  zise  cu  glas  înăbuşit  dar  ame­
            blândeţe  părul  şi  faţa.  Aşa  ceva  nu-şi  aducea   ninţător: Ticăloşiile!...
            copilul  aminte  să  se  mai  fi  întâmplat.  I  se  în­  .Sămund!...*  s’auzl  o  voce  rugătoare  dela
            călzi  deodată  inimioara  şi  tot  trupul,  iar  frica   vatră:  .Sămund!*  Eră  Ingeborg,  nevastă-sa,
            i se topi ca sloiul de ghiaţă în arşiţa soarelui.  care  încercă  să-l  împace  pe  când  îşi  împăca  şi
             Cum  ajunsese  ’n  pat,  nu  ştia  nici  el  şi,  fiindcă   pruncul speriat, dela sân.
            nu-şi  putea  arăta  bucuria  nici  prin  strigăte  nici   Copilul se linişti. Sămund tăcu; întinse însă pum­
            prin  cântare,  împreună  mânile  pe  piept  şi  zise   nul  vân  os  şi  1  ţinu  drept  în  faţa  lui  Aslak  aple-
            .Tatăl  nostru*  încet  de  tot,  de  şaseori  înainte   cându-se şi privindu-1 ţintă, cu ochi scăpărători.
            şi  de  şaseori  deandărătu  şi  simţi,  pe  când  îl  Apoi  porni  iar  cu  paşi  repezi  prin  casă.  Aslak
   13   14   15   16   17   18   19   20   21   22   23