Page 18 - 1908-04

LUCEAFĂRUL Nrul -1. 1908.

bucătură — dar se ’ncurcă la socotit. In sfârşit fură somnul, că nu era nimeni, pe tot rotogolu
se sculă Sămund şi ieşi. sfântului pământ, care să-l aibe drag şi să-i
.Ferestrele! Ochiurile!* îi tot uruiâ în vrea binele ca tată-său.
urechi şi fără să vrea se uită repede să vadă Dimineaţa, se deşteptă cu o spaimă groaznică;
dacă cele din casă sunt întregi. Erau întregi. nu putea să strige şi de bătaie nu scăpase. Când
Acum ieşi şi mama din casă. deschise ochii, văzu spre marea lui uşurare, că
Thorbjorn luă pe Ingrid în braţe şi, cu o visase; dar mai văzu ceva . .. văzu că altul tot
blândeţe de se uită mirată fetiţa la el, o în­ avea să mănânce trânteală, şi anume Aslak.
trebă: Vrei să ne jucăm de-a .Crăiasa florilor*? Sămund măsură odaia în sus şi ’n jos, cu
Ingrid se ’nvoi cu bucurie şi el începu să paşi pe cari-i cunoştea prea bine Thorbjorn.
cânte, iar picioarele îi tremurau vargă: Omul, cam mic de stat dar zdravăn şi vânjos,
Floare frumoasă se uită din când în când, pe sub sprâncenele
De pe câmpie, stufoase, la Aslak, cu aşa căutătură încât nu
Floare frumoasă,
se prea putea îndoi sluga, de ceeace-1 aşteptă.
Ia spune-mi mie :
Aslak şedeâ pe un butoiu mare. Picioarele,
Nu vrei tu să-mi fii drăguţă?
aci îi atârnau în jos aci şi le încrucişa turceşte
Să-ţi dau ţie o hăinuţă,
Hăinuţă de catifea sub el. Mânile le ţineâ, ca de obiceiu, în buzu­
Cu aur şi cu betea: narele pantalonilor; de sub şapca trasă pe ochi
Tralala, tralala,
îi ieşiâ ca nişte ţepi, părul des şi întunecat.
Pe deal, soarele răsare,
Gura lui cam strâmbă, se strâmbase şi mai şi.
Ia spune, frumoasă floare!
Cu capul la o parte, pe sub pleoapele de ju­
Iar Ingrid îi răspunse:
mătate închise, se uită pieziş spre Sămund.
Aurită ’mpârăteasă,
— Da, fireşte; ţi-e nebun băiatu, zise el, —
A comorilor crăiasă,
Ascultă şi vorba mea: iar calu ţi-e vrăjit.
Eu nu vreau să-ţi fiu drăguţă Sămund se opri şi răcni la el de răsună casa:
Şi nu-mi trebue hăinuţă Eşti un nemernic 1 şi iar porni în sus şi ’n jos.
Hăinuţă de catifea,
Aslak închise pleoapele mai tare şi tăcu
Cu aur şi cu betea
câteva clipe.
Şi nici cu mărgăritare;
Tralala, tralala, — Zău, e fermecat dobitocul — zise apoi
Pe deal soarele răsare! şi se uită cu coada ochiului la stăpânu-său, să
Când erau în toiul jocului, intră Sămund şi vadă ce mutră face.
se uită ţintă la Thorbjorn. — Lai vrăjit cu lemnu! ai lăsat să cadă un
El strânse pe Ingrid mai tare în braţe şi... pom peste el în pădure, netrebnicule, şi asta-i
zău, nu căzu de pe scaun. pricina de nu mai trage cum se cade.
Tatăl se întoarse făr’ să i zică măcar o vorbă. După scurtă tăcere Aslak răspunse:
Trecu o jumătate de ceas şi nu-i zisese încă — Cum să nu 1 Poţi să crezi ce-ţi place; cre­
nimic. Eră pe-acl, pe-aci să se simtă băiatul dinţa nu păgubeşte pe nimeni. Dar mă tem că
iar liniştit şi uşurat — dar tot nu cuteza. n’o să-ţi mai vindece ăla calu.
Când văzu, mai spre sară, că tată-său îi ajută Apoi se trase repede mai îndărăt, pe bute,
să se desbrace, nu mai ştiu ce să creadă şi-l şi-şi coperi faţa cu mâna; Sămund venea drept
cuprinse un tremurat uşor. Tatăl îi netezi cu asupra lui şi-i zise cu glas înăbuşit dar ame­
blândeţe părul şi faţa. Aşa ceva nu-şi aducea ninţător: Ticăloşiile!...
copilul aminte să se mai fi întâmplat. I se în­ .Sămund!...* s’auzl o voce rugătoare dela
călzi deodată inimioara şi tot trupul, iar frica vatră: .Sămund!* Eră Ingeborg, nevastă-sa,
i se topi ca sloiul de ghiaţă în arşiţa soarelui. care încercă să-l împace pe când îşi împăca şi
Cum ajunsese ’n pat, nu ştia nici el şi, fiindcă pruncul speriat, dela sân.
nu-şi putea arăta bucuria nici prin strigăte nici Copilul se linişti. Sămund tăcu; întinse însă pum­
prin cântare, împreună mânile pe piept şi zise nul vân os şi 1 ţinu drept în faţa lui Aslak aple-
.Tatăl nostru* încet de tot, de şaseori înainte cându-se şi privindu-1 ţintă, cu ochi scăpărători.
şi de şaseori deandărătu şi simţi, pe când îl Apoi porni iar cu paşi repezi prin casă. Aslak