Page 17 - 1908-04

Nrul 4, 1908. LUCKAFĂRUL 73

zvârli mai întâi în brăduleţul de lângă cămară.
Apoi în uşă şi în sfârşit în fereastră.
— Nu da chiar în fereastră, dă numai în
toc, zise Aslak. Dar Ţhorbjorn nimerise un
ochiu — şi îngălbeni.
— Ei, cine-o să afle. Ocheşte şi tu mai bine;
îl îndemnă Aslak.
Ţhorbjorn zvârli şi iar nimeri un ochiu
— Acum nu mai dau.
în aceeaş clipă ieşi din casă, Ingrid, sorioara
cea mai mărişoară.
— Dă, mă, într'aia!
Şi Ţhorbjorn fu gata să dea. Copila începu
a plânge. Mama ieşi şi-l rugă să nu mai dea
cu bulgări. Aslak însă îi şoptea printre dinţi: 0. Spaethe: Bililou.
— Aruncă! repede!
Ţhorbjorn era înfierbântat, aprins . . . şi-l aveau să se ’ntoarcâ dela biserică. Iar Synnove ?
ascultă. Se uită în calea tatălui; îl aşteaptă cu drag...
— Zău băiete, eşti nebun, strigă mama şi se la ea nici vorbă de bătaie...
repezi la el. Băiatul o luă la fugă, ea după el Nu mai ştia Ţhorbjorn de ce să s’apuce.
şi tot aşa ocoliră curtea. Aslak râdea; mama Deodată se dete jos şi iacătă-1 drăgostos peste
ameninţa. măsură cu sorioarele. Ingrid căpătă dela el un
în sfârşit îl prinse într’un ungheţ, lângă o nasture strălucitor pe care-1 aveă dela Aslak.
grămadă de zăpadă şi se pregătea să-i tragă Ea-1 îmbrăţişă, el o cuprinse de după cap: —
o sfântă de bătaie, când copilul se îndreptă de­ Ingrid, Ingrid dragă, eşti tu supărată pe mine?
odată : — Nu frate, nu sunt supărată şi poţi să dai
— Dau şi eu, să ştiijcă dau; aşa fac toţi! cât vrei în mine cu zăpadă.
Mama, înspăimântată, lăsă braţele în jos şi-l Afară s’auzi cum cineva îşi scutură zăpada
privi cu groază şi cu jale. Apoi zise: — Altul după cizme!
te-a ’nvăţat. — îl luă de mână şi îl trase după Eră tata! Ce înfăţişare blândă şi prietenoasă
ea în casă. Nici un cuvânt nu-i mai vorbi; îşi — dar vezi, — asta eră şi mai primejdios!
făcu de lucru cu cei mai mărunţi şi le spuse — Ei? ce mai e? — întrebă el făcându-şi
între altele că nu mai e mult şi se întoarce şi ochii roată prin casă. Şi — mare minune că
tata dela biserică. nu s’a prăvălit ceasornicul cu totul din pă­
în odaie părea că se face tot mai cald. Aslak rete ...
cerii voie să se ducă la o rudenie şi plecă. Mama îi puse mâncarea dinainte, el mai în­
Ţhorbjorn, fără el, îşi pierdu de tot cumpătul, trebă odată: Ce mai e pe-acasă? — s'aşeză
îl apucaseră nişte zgârciuri, iar mânile îi asudau apoi la masă să mânce. Ţhorbjorn ţinti privirea
de se lipeau de carte când o atingea. De nu asupra mamei, până-i deteră lacrimile. — Bine
i-ar spune mama nimic tati, când o veni! Dar — răspunse ea rar de tot, şi, vedea el că mai
s’o roage nu-i da mâna. are ceva de spus. — Lui Aslak i-am dat voie
Toate în jurul lui par'că creşteau şi se pre­ să se ducă la rudenii.
făceau Ceasornicul din părete zicea mereu: — Acu-i acul, se gândi Ţhorbjorn şi ’ncepu
.Bătaie — bătaie, bătaie — bătaie!* Se sui să se joace cu Ingrid ca şi când, alte gânduri
pe fereastră şi privi dincolo la Solbakken. nici n'ar fi avut.
Curtea era liniştită; ninsă-ninsă, strălucind ca Atâta timp par’că nu mai şezuse niciodată
întotdeauna şi râzând din toate ferestrile — la tată-său la masă.
cari, de bună seamă nu era nici un ochiu spart... Ţhorbjorn începu să-i numere bucăturile;
Vesel şi îndrăzneţ se înălţă fumul din horn numără patru şi-apoi încercă să vadă până la
— vor fi gătit şi acolo mâncare pentru ceice câte poate număra între a patra şi a cincea